8 Locuri de Vizitat pe Valea Ialomiței din Munții Bucegi

Parcul Natural Bucegi 12 - Manastirea Ialomita - Pestera Ialomitei

Cuprinsă în îmbrățișarea rece a crestelor munților Bucegi, o vale de o frumusețe mirifică ia naștere din izvoarele ascunse printre stâncile masivelor Obârșiei, Doamnele, Babele și Bătrâna. Torentele repezi formează adesea cascade superbe, iar după ce se liniștesc și se unesc mai jos, continuând către sud prin peisaje adesea spectaculoase. Spre deosebire de alte văi din inima munților, aceasta a fost îmblânzită și cutreierată de mult timp, cu șoseaua ce o însoțește până aproape de izvoare și numeroase urme ale activității umane!

Prima zonă impresionantă de pe Valea Ialomiței este cea din jurul Peșterii Ialomița, un areal carstic sălbatic ce mai cuprinde Cheile Urșilor, Peștera Cocora, Cheile Peșterii, Canionul Horoabei, Turnul Seciului și Poiana Crucii, o rezervație naturală superbă ce oferă numeroase peisaje spectaculoase și activități incitante. Pătrundem mai întâi în Peștera Ialomiței, iar la intrarea acesteia suntem primiți de mica bisericuță albă ce amintește de vechea mănăstire a Ialomiței, apărută în aceste locuri izolate acum mai bine de cinci veacuri.

În apropierea peșterii ne putem aventura și în sălbăticia canionului Horoabei, o vale îngustă și adâncă ce oferă senzații extreme. Deși traseul nu este marcat, acesta este asigurat în locurile mai periculoase cu lanțuri sau scări metalice, trecând astfel peste stânci uriașe și pe lângă mici cascade gălăgioase. Continuăm de-a lungul văii și la doar câțiva kilometri, ne oprim câteva momente pentru a admira Turbăria Lăptici, o mică rezervație cu vegetație specifică inedită. Râul continuă destul de liniștit până ce stâncile se apropie din nou și iau naștere Cheile Tătarului, destul de scurte dar impresionante.

De aici începe să se formeze și Lacul Bolboci, o adevărată mare în mijlocul munților, oglindind pădurile și crestele din jur. Ultimele destinații de pe această vale idilică dintre munți se regăsesc la doar câțiva kilometri sud de barajul lacului Bolboci. Cheile Zănoaga sunt o rezervație naturală complexă ce ne impresionează prin frumusețea copleșitoare a peisajelor. Trecând de pe o parte a râului, printre stânci, peste cascade și prin păduri luxuriante, traseul de aproximativ o oră coboară destul de domol spre unul dintre cele mai spectaculoase locuri ale văii Ialomiței. Lacul Scropoasa a devenit deja faimos pentru cadrul său pitoresc și culoarea turcoaz sub razele soarelui. În apropiere putem admira și cascada Șapte Izvoare, o minune a naturii fermecătoare…

Parcul Natural Bucegi 58 - Lacul Scropoasa
Lacul Scropoasa Ⓒ Silviu-Florin Salomia
Locație și Acces

Județul Dâmbovița (Parcul Natural Bucegi) – GOOGLE MAPS

150 km nord de București (3 ore cu mașina) / 70 km sud de Brașov Brașov (2 ore cu mașina)

Din Sinaia se urmează drumul DN71, din care se desprinde drumul DJ713, ce urcă spre platoul Bucegi. În apropiere de cabana Dichiu, se continuă înainte pe DJ713A ce coboară spre valea Ialomiței, apoi se intră drumul DJ714, ce însoțește valea spre nord.

Pentru a ajunge pe Valea Ialomiței iarna, puteți să luați Telecabina Babele din Bușteni – și apoi să continuați cu Telecabina Babele – Peștera!

Program Bușteni-Babele: Luni-Duminică – 8:30-15 (închis marți) / Program Babele-Peștera: Vineri-Duminică – 8:30-15:30  |  Bilete: 250 lei/adult (dus-întors)

Caută Cazare în Parcul Natural Bucegi cu Booking.com!

1. Cheile Zănoagei

Unul dintre cele mai impresionante locuri din Bucegi și parte a unei rezervații naturale, Cheile Zănoagei au o lungime de aproximativ 1 kilometru, fiind desfășurate pe două sectoare. Prezintă un relief carstic spectaculos, cu pereți verticali înalți de peste 200 metri, stânci solitare, mici cascade, dar și o vegetație specifică abundentă. Prin chei trece un traseu turistic ce începe la Camping Zănoaga spre sud, la capătul acestuia aflându-se fermecătorul lac Scropoasa. Traseul este relativ ușor, la dus fiind în ușoară coborâre, însă fiind și treceri peste câțiva bolovani mai mari, respectiv prin pădure, poate pune probleme pe vreme ploioasă.

Parcul Natural Bucegi 62 - Cheile Zanoagei
Cheile Zănoagei Ⓒ Silviu-Florin Salomia

2. Lacul Scropoasa

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Carpații Românești, chiar dacă nu este de origine glaciară, Lacul Scropoasa s-a amenajat pe râul Ialomița încă din anul 1929. Atracția deosebită vine atât din locația pitorească, fiind înconjurat de păduri și culmile munților, dar mai ales din culoarea turcoaz specifică, mai ales în razele soarelui. Are o suprafață de aproape 6 hectare și o adâncime maximă de 15 metri, apele sale alimentând hidrocentrala Dobrești, aflată câțiva kilometri mai jos pe vale. În capătul sudic al lacului se regăsesc Cheile Orzei, destul de greu de explorat. Se poate ajunge la acest lac fie urmând traseul de drumeție prin Cheile Zănoagei, fie pe un drum forestier ce se desprinde din drumul local 714, la rândul său neasfaltat.

Parcul Natural Bucegi 11 - Lacul Scropoasa Drona
Lacul Scropoasa Ⓒ Silviu-Florin Salomia

3. Peștera Ialomiței

Amplasată pe cursul superior al văii Ialomiței, peștera s-a dezvoltat în partea de sud-est a muntelui Bătrâna, la o altitudine de aproximativ 1500 metri. Cunoscută și ca Peștera Schitul Ialomiței sau Peștera Ialomicioarei, are un total de 800 metri galerii active și fosile, dintre care doar 400 metri reprezintă traseul turistic, prevăzut cu pasarele și scări metalice. De-a lungul acestuia, vizitatorii trec prin mai multe săli și galerii cu dimensiuni diferite, cea mai mare fiind Sala Urșilor, unde au fost descoperite numeroase schelete de urși de peșteră, dispăruți cu mai bine de 10.000 de ani în urmă. Elementul inedit al peșterii este constituit de mica bisericuță a vechii mănăstiri a Ialomiței, ctitorită la începutul secolului 16 de voievodul Mihnea cel Rău. Construită chiar sub portalul de intrare al peșterii, biserica schitului Ialomiței de acum a fost construită recent, fiind distrusă de mai multe ori de-a lungul timpului.

Parcul Natural Bucegi 70 - Pestera Ialomitei
Peștera Ialomiței Ⓒ Silviu-Florin Salomia

4. Lacul Bolboci și Cheile Tătarului

Amplasat într-un cadru natural încântător, fiind înconjurat de culmile împădurite ale Bucegilor ce coboară spre valea Ialomiței, Lacul Bolboci mai este cunoscut și ca “Marea din Bucegi”. Lacul de acumulare o lungime de aproximativ 7 kilometri și o adâncime maximă de 30 metri, iar în partea sa nordică se desfășoară Cheile Tătarului, o rezervație naturală de tip mixt, ce se întinde o lungime de peste 300 metri și cuprinde versanți abrupți, peșteri, cascade, dar și o vegetație specifică.

Parcul Natural Bucegi 75 - Lacul Bolboci
Lacul Bolboci Ⓒ Silviu-Florin Salomia

5. Cascada Șapte Izvoare

Printre cele mai fermecătoare locuri din Munții Bucegi, cascada Șapte Izvoare este situată la câteva minute de lacul Scropoasa, la capătul cheilor Zănoagei. Se poate ajunge aici și pe un drum forestier (cruce albastră) ce pornește din satul Glod, însă traseul este mult mai lung. De sub un perete stâncos impunător apa țâșnește vijelios prin șapte izvoare, prăvălindu-se spre vale prin nenumărate panglici învolburate. Vegetația luxuriantă formată în acest areal splendid sporește frumusețea locului. Cascada 7 Izvoare este învăluită și într-un aer de mister, apele de aici fiind considerate cele mai pură din lume, sau cel puțin din România, însă cauzele acestui fenomen sunt doar teoretice.

Parcul Natural Bucegi 61 - Cascada Sapte Izvoare
Cascada Șapte Izvoare Ⓒ Silviu-Florin Salomia

6. Canionul Horoabei

Unul dintre cele mai spectaculoase, dar și periculoase locuri din Munții Bucegi este situat în apropierea peșterii Ialomița. Canionul Horoabei poate fi explorat începând de sub peșteră sau din poiana Padina. Deși este pe alocuri amenajat cu lanțuri și cu scări metalice, canionul nu este marcat ca traseu turistic și este oficial închis vizitatorilor. Printre pericolele din interior se numără inundațiile neprevăzute sau dificultatea orientării. Cu toate acestea, există călători ce se aventurează în acest loc sălbatic și impresionant, presărat cu stânci uriașe, cascade interesante sau pasaje foarte înguste și abrupte. Traseul necesită foarte multă atenție și nu este recomandat celor nepregătiți pentru efort fizic susținut.

7. Turbăria Lăptici

Amplasată pe valea Ialomiței, la o altitudine de aproximativ 1450 metri și având o suprafață de doar 15 hectare, Turbăria Lăptici este o mlaștină oligotrofă protejată ca arie naturală de interes național. Aici sunt conservate o varietate mare de specii vegetale specifice turbăriilor, inclusiv molid, pin, mesteacăn, salcie pitică, afin, merișor, ienupăr, rogoz, trifoi roșu, pipirig și altele. Pentru vizitarea acestei atracții speciale a fost amenajat un circuit scurt pe o punte de lemn ce permite admirarea vegetației și faunei interesante fără a afecta acest spațiu fragil.

Parcul Natural Bucegi 42 - Turbaria Laptici
Turbăria Lăptici Ⓒ Silviu-Florin Salomia

8. Cascada Doamnele și Cascada Ialomița

Din zona Peștera, aflată aproape de izvoarele râului Ialomița, pornesc mai multe trasee de drumeție ce urcă spre culmile munților Bucegi, atât spre vest, cât și spre est. Unul dintre acestea merge spre Vârful Bătrâna (triunghi roșu), iar de-a lungul său puteți descoperi Cascada Doamnele (2 ore dus-întors). Poate nu cea mai înaltă sau spectaculoasă, aceasta este destul de specială și atrăgătoare, apărând dintre jnepenii aflați deasupra unei prispe stâncoase. Urmând un alt traseu puțin mai lung ce urcă pe valea Obârșiei (bandă albastră, 3-4 ore), puteți descoperi și Cascada Ialomița, cunoscută și ca Obârșia Ialomiței, foarte înaltă și uneori destul de năvalnică.

Recomandări Cazare Valea Ialomiței

Cazare pe Valea Ialomitei in Muntii Bucegi - Hotel Pestera Wellness and Spa

Rating 9.5 din 971 recenzii!

O experiență hotelieră apreciată în inima munților, această stațiune de lux oferă camere superioare cu tot confortul, un restaurant european, un centru de wellness și spa și multe altele!

Padina – Peșteram Cota 1600m

Recomandari Cazare in Parcul Natural Bucegi - Cazare in Bucegi - Hotel & Spa Belmont

Rating 9.5 din 1.451 recenzii!

Unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din interiorul parcului natural Bucegi, acesta este situat în inima munților, oferind camere superbe și primitoare, un restaurant internațional și centru spa!

Strada Orzea, nr.23, Padina – Peștera

Recomandari Cazare in Parcul Natural Bucegi - Cazare in Bucegi - Casa Iustin

Rating 9.4 din 169 recenzii!

Amplasat pe valea Ialomiței, în mijlocul parcului natura, această unitate oferă camere spațioase și decorate cu gust, având deasemenea și un restaurant, bar, terasă și grădină!

Strada Orzea, nr.42A, Padina-Peștera

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top