47
Stațiunea
Băile Herculane
Considerată odată cea mai frumoasă stațiune de pe continent și locul de evadare al capetelor încoronate ale Europei, Herculane se trezește timid din somnul îndelungat, încercând să păstreze ultimele comori ce i-au rămas, dincolo de puterile tămăduitoare ale apelor sale!
Ceva mai jos pe valea mirifică a Cernei, ajungem în locul ce ar fi putut fi una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare ale Europei. După ce romanii au descoperit puterile tămăduitoare ale izvoarelor minerale și termale din Băile Herculane, stațiunea din inima Carpaților a cunoscut o perioadă de înflorire incredibilă prin secolul 19 și la începutul secolului 20. Într-o plimbare de-a lungul promenadei ce însoțește râul, de o parte și de alta a acestuia descoperim comorile arhitecturale impresionante ale vechii stațiuni imperiale. Băi, pavilioane, hoteluri și alte clădiri superbe amintesc de gloria apusă, unele readuse recent la splendoarea inițială, în timp ce altele încă își așteaptă salvarea. Admirăm în trecere fațade sclipitoare sau fosile ce abia mai stau în picioare, mici detalii arhitecturale uitate sau încercări promițătoare de a salva acest patrimoniu neprețuit.
Înaintea micii biserici catolice de sub stânci, în jurul statuii impunătoare a lui Hercules, peste vechiul pod de piatră, lângă ruinele pline de amintiri ale băilor imperiale sau în fața Cazinoului creat de arhitectul castelului Peleș, Băile Herculane încă ne trezește diverse emoții puternice, chiar dacă nu mereu pozitive. Stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane este amplasată în sud-vestul României, pe valea râului Cerna, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre. Înconjurată de culmile munților și beneficiind de o climă cu influențe submediteraneene, orașul poate fi vizitat dinspre sud sau nord, de-a lungul drumului european E70 (DN6) și a drumului național 67D, ce urmează valea Cernei. Orașul Băile Herculane este cea mai veche stațiune turistică din România, fiind mai întâi dezvoltată de romani în secolul al doilea, iar numele său provenind de la marele erou și zeu Hercules, patron al apelor termale.
Caută Cazare în Stațiunea Băile Herculane pe Booking.com!
A fost menționată pentru prima dată în anul 153, fiind foarte apreciată de aristocrația romană, fapt dovedit de numeroasele descoperiri arheologice din acele timpuri, inclusiv băi, apeducte, statui, monede și inscripții. După plecarea romanilor, orașul stațiune a fost aproape părăsit pentru multe secole, a doua dezvoltare începând după ce regiunea a fost inclusă în imperiul austriac, la mijlocul secolului 18. După cel de-al Doilea Război Mondial, orașul a devenit parte a României, însă a început treptat să decadă în deceniile ce au urmat, mai ales spre finalul secolului 20. Multe dintre monumentele sale fascinante s-au ruinat, unele fiind pierdute pentru totdeauna. Cu toate acestea, mai există încă multe locuri de văzut în Băile Herculane de astăzi, cu tot mai multe inițiative de salvare a patrimoniului său cultural și de renaștere a atmosferei pierdute.
Așezarea s-a dezvoltat de-a lungul văii, de ambele părți ale râului Cerna, având trei zone diferite, cu centrul istoric în partea de nord, stațiunea balneară nouă în partea centrală și o zonă rezidențială în sudul localității. Într-o plimbare destul de scurtă, dar memorabilă prin centrul istoric, descoperim un număr impresionant de comori arhitecturale, majoritatea construite în secolul 19. Începem explorarea din Piața Hercules, înconjurată de clădiri istorice elegante. Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” este situată la capătul unor scări în partea de nord a pieței, în timp ce laturile sunt ocupate de foste hoteluri și pavilioane. Deși o parte dintre acestea au fost renovate, cum este cazul hotelului Ferdinand, multe încă așteaptă șansa de a-și regăsi strălucirea de altădată. În centrul pieței se află Statuia lui Hercules, impresionantul simbol al orașului, creată în anul 1847 de doi maeștri din Viena.
Spre sud, monumentele continuă de ambele părți ale râului, malul din dreapta păstrând Băile Diana și Băile Neptun, odată spectaculoase exemple de arhitectură și design urban, însă din păcate, aproape ruinate în prezent. De cealaltă parte a Cernei, trecând peste vechiul și impresionantul pod de piatră ce strălucește acum din nou, primele monumente sunt maiestuosul Hotel Decebal și eleganta Vilă Elisabeta, ambele caracterizate de un stil baroc târziu superb și aproape complet renovate. Acestea au fost construite pentru familiile regale din Austria, România și Serbia, fiind inaugurate de acestea. Puțin mai departe, în spatele fermecătorului Parc Central, putem admira vechiul Complex Cazino, construit în a doua jumătate a secolului 19 de către același arhitect al castelului Peleș. Având o arhitectură excepțională, complexul cuprinde porticuri și fresce interioare superbe, cu toate că și acestea necesită lucrări de renovare.
Dincolo de parc spre sud, alte clădiri istorice ne atrag atenția, cum ar fi Hotelul Traian, cândva o clădire superbă dar acum aproape ruinat, luxosul Hotel Versay, biserica ortodoxă cu o vechime de 200 de ani, dar și splendida Gară Băile Herculane, construită acum aproape 150 ani la câțiva kilometri spre sud. Peste tot prin orașul vechi, și chiar dincolo de el, prin păduri, descoperim mici pavilioane și izvoare minerale amenajate. Pentru a completa experiența complexă, Băile Herculane este și punctul de plecare pentru o mulțime de trasee turistice de drumeție, ce ne oferă șansa de a admira panorama orașului de pe culmile munților din jur, incluse în parcul național Domogled – Valea Cernei. Lăsând în urmă micul oraș boem și poveștile sale remarcabile, câțiva kilometri spre sud intrăm în Defileul Dunării și în parcul natural Porțile de Fier, ce se desfășoară de-a lungul fluviului spre apus…
Atracții și Experiențe
Locuri de Văzut și Lucruri de Făcut în Băile Herculane
Piața Hercules
Centrul istoric al orașului Băile Herculane este amplasat în extremitatea nordică a acestuia, fiind alcătuit dintr-un complex excepțional de de monumente istorice. Acestea datează în mare parte de la începutul secolului 19, în perioada în care regiunea se afla sub stăpânire habsburgică, fiind construite în stil baroc și neoclasic. Dacă o parte dintre acestea au fost renovate și aduse la strălucirea de altădată, există încă multe monumente ce se află într-o stare avansată de degradare. La capătul nordic al pieței, pe o terasă deasupra străzii se află Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1836-1838, pe locul unei capele mai vechi distruse de turci. În timpul sejurului său la Băile Herculane, împărăteasa Elisabeta (Sisi) a participat la slujba de Paște oficiată în această mică biserică ce se cu arhitectură ce amintește de templele clasice. Simbolul stațiunii este cu siguranță Statuia lui Hercule din centrul pieței, donată de către arhiducele Carol în anul 1847. Realizată la un atelier din Viena, aceasta impresionează prin masivitate și frumusețea detaliilor. De-o parte și de alta a pieței se aliniază clădiri monumentale, vechile pavilioane ale stațiunii, devenite între timp hoteluri. Partea de est este ocupată de complexul balnear Apollo (Pavilionul IV). Aceasta a fost construită la mijlocul secolului 19 și era destinată cazării ofițerilor și funcționarilor din administrația habsburgică. Impresionând prin fațada ornamentată, clădirea face parte acum din Hotelul Apollo, împreună cu Pavilionul III. Din acest complex făceau parte și Băile Apollo, printre cele mai vechi din stațiune, acum transformate într-un mic muzeu inedit. Pe latura vestică a pieței Hercules se află două clădiri istorice interesante, începând cu Pavilionul V, ce a fost construit în anul 1821 cu destinația de a caza regimentul de grăniceri din localitate. Probabil cel mai impresionant monument de aici este Pavilionul VI, construit ca hotel în anul 1906 pe locul în care înainte se afla ”Ospătăria Mare” a stațiunii. Proiectul clădirii a fost ales prin concurs și se remarcă prin fațada superbă cu balcoane și basoreliefuri. La fel ca multe altele din stațiune, și aceasta se află într-un proces îndelungat de renovare.
Complexul Cazinoului
Ansamblul istoric și arhitectural este amplasat pe malul stâng al râului Cerna, la câteva sute de metri de centrul istoric al stațiunii Băile Herculane. Complexul a fost construit în a doua jumătate a secolului 19, fiind format din clădirea Cazinoului, din parcul ce se întinde în fața acestuia și din foișorul pentru fanfară. Clădirea superbă în stil eclectic a fost construită la cererea împăratului Franz Joseph I între 1862-1864, de către arhitectul Wilhelm Christian von Doderer, cel ce avea să creeze și proiectul castelului Peleș. Aceasta cuprindea sală de dans, restaurant, cazino și sală de spectacole, iar exteriorul se remarca prin fațada bogat ornamentată cu colonade. În prezent, Cazinoul este în proprietate privată și găzduiește un restaurant și sală de evenimente.
Băile Imperiale Neptun
Probabil cel mai fascinant monument din stațiunea Băile Herculane, dar și cel cu cea mai tragică soartă, Băile Neptun sunt amplasate pe malul drept al Cernei, la mică distanță de centrul istoric. Construit între 1883 și 1886 după un concurs de proiecte, complexul balnear cuprindea numeroase dotări de tratament moderne pentru acea vreme, dar se remarca și prin arhitectura superbă în stil eclectic. Deși a trecut prin numeroase încercări de renovare și salvare, acest monument emblematic și-a pierdut multe elemente de autenticitate de-a lungul timpului, fiind în pericol de distrugere totală.
Podurile peste Cerna
Asigurând legătura peste râu dintre centrul istoric mai vechi și zona din jurul parcului central, realizată ulterior, Podul de Piatră a fost ridicat în anul 1865. Având o lungime de 35 metri, a fost primul pod în curbă construit în Europa. Complet renovat recent, acesta include și un coridor pietonal acoperit cu ornamentații superbe din fontă. Având două deschideri la nivelul râului, podul făcea legătura dintre Băile Hebe și hotelul Franz Joseph (actualul hotel Decebal). La mică distanță spre sud, Podul din Fontă a fost realizat în același timp cu Băile Imperiale (sf. sec. 19) pentru a facilita accesul pietonal între cele două maluri ale râului Cerna. Monument istoric și industrial reprezentativ pentru acea perioadă, podul se remarcă prin detaliile ornamentale rafinate.
Stațiunea Nouă
Băile termale moderne din stațiune au fost amenajate preponderent în perioada comunistă, dar și după revoluția din 1989. Acestea cuprind mai multe complexuri balneare impresionante, cuprinzând hoteluri, restaurante, baze de tratament, piscine și alte spații. Construită pe terasele văii Cernei, între râu și versantul masivului Domogled, stațiunea nouă cuprinde, printre altele, complexurile hoteliere Diana, Afrodita, Minerva, Dacia și Domogled, dar și Parcul Vicol, un teatru de vară și alte structuri. Pe lângă acestea, în ultimele decenii au apărut numeroase alte hoteluri, pensiuni și vile mai mici, amplasate pe ambele maluri ale Cernei.
Izvoare Minerale și Termale
Stațiunea Băile Herculane este recunoscută la nivel internațional și din cele mai vechi timpuri pentru izvoarele sale termo-sulfuroase și termo-saline, cu indicații terapeutice pentru o multitudine de afecțiuni. Începând din zona 7 Izvoare, situată la aproximativ 4 kilometri în amonte de stațiune, aici au fost descoperite 20 de izvoare termale, împărțite în trei grupe principale. Multe dintre acestea au proprietăți chimice diferite, fiind utilizate în diferite moduri de-a lungul stațiunii, fie în cadrul unor complexuri balneare, fie prin amenajare publică.
Trasee din Băile Herculane
Pe lângă traseul de drumeție spre culmea masivului Domogled, ce oferă panorame spectaculoase asupra stațiunii și a văii Cernei, din Băile Herculane se mai poate porni pe alte poteci ce explorează culmile din jur. De lângă hotelul Roman, aflat în extremitatea nordică a centrului istoric, pornește un traseu ce trece pe la Grota Haiducilor, apoi se desparte spre Grota cu Aburi sau spre Foișorul Galben și Izvorul Munk, existând opțiunea de a continua spre culmea munților Cernei. Din centrul istoric se poate porni pe trasee spre Foișorul Verde, Izvorul Munk și alte locuri interesante. Ceva mai departe, un alt traseu urcă spre platoul și izvorul Coronini, de unde se poate admira priveliștea stațiunii de sus. Din localitatea componentă Pecinișca se pot explora Cheile Feregari și Cheile Săliștei.
Alte Descoperiri Interesante
Locuri și activități mai puțin cunoscute din stațiunea Băile Herculane
Hotel Decebal
Construit între anii 1860 și 1862, hotelul a purtat mai întâi numele de Franz Joseph, fiind prima clădire din a doua etapă de dezvoltare a stațiunii sub stăpânire habsburgică. Amplasat chiar lângă podul de piatră peste Cerna, monumentul în stil baroc ardelenesc se remarcă prin fațada bogat ornamentată. După ce găzduit familia regală a României în 1887, hotelul a primit numele de Ferdinand după Primul Război Mondial, iar în prezent Hotel Decebal se află într-un îndelungat proces de renovare.
Hotel Traian
Denumit inițial după moștenitorul tronului Imperiului Habsburgic, Prințul Rudolf, hotelul se află lângă parcul central de pe malul stâng al Cernei. Construit între anii 1869-1871 după planurile aceluiași arhitect vienez ce a proiectat Cazinoul și castelul Peleș, hotelul a primit numele de Carol după Primul Război Mondial. Aflat într-o stare avansată de degradare în prezent, monumentul de o valoare istorică și arhitecturală deosebită riscă să se prăbușească.
Băile Diana
Amplasată la capătul sudic al centrului istoric, clădirea ce găzduia Băile Diana datează din anul 1810, aspectul actual provenind de la refacerea din 1858. Monumentul a fost reabilitat la începutul anilor 2000 împreună cu hotelul Ferdinand de alături (fostul Pavilion VII), de care este legată printr-un coridor acoperit.
Vila Elisabeta
Construită în stil eclectic în anul 1875, clădirea a primit numele împărătesei Elisabeta a Austriei (Sisi), care a locuit aici de mai multe ori, în timpul vizitelor în stațiune. Amplasat în apropierea podului de piatră, chiar pe malul Cernei, monumentul se remarcă prin micul turn cu orologiu și fațada neoclasică, însă se află în stare de degradare.
Grota Haiducilor
Cunoscută oficial drept Peștera Hoților, aceasta este situată în partea de nord a stațiunii, la mică distanță de Hotel Roman. Având trei deschideri ce permit iluminarea naturală a mare parte din galeriile ce însumează 143 de metri, peștera se remarcă acum doar prin inscripțiile turiștilor moderni. Cu toate acestea, aici au fost descoperite numeroase dovezi ale locuirii străvechi, de la oase de urs de peșteră, la urme ale locuirii umane continue încă din Paleolitic.
Gara Băile Herculane
Considerată una dintre cele mai frumoase clădiri de gară din România, cea din Băile Herculane este situată în partea de sud-vest a stațiunii, lângă drumul național 6. A fost construită în stil baroc, servind inițial drept casă de vânătoare pentru împăratul Franz Joseph.
Alte Monumente
Pe lângă toate monumentele de valoare istorică și arhitecturală deosebită, apreciate de toată lumea, însă uneori degradate și neglijate, stațiunea Băile Herculane mai ascunde multe alte comori mai puțin cunoscute de vizitatori. Printre acestea, se remarcă Biserica „Schimbarea la Față”, construită în anul 1864, după ce precedenta biserică mai veche a fost demolată odată cu construirea ansamblului din jurul parcului central.
Recomandări Cazare
Cele mai bune unități de cazare în Stațiunea Băile Herculane
Rating 9.3 din 415 recenzii!
Acest hotel superb este amplasat in Baile Herculane, centrul vechi al stațiunii. Impresioneaza prin arhitectura si design, ofering camere exceptionale si un restaurant apreciat!
Str. Cernei, 1, Băile Herculane
Rating 9.3 din 400 recenzii!
Situat în apropierea centrului nou din Băile Herculane, această pensiune superioară oferă camere moderne și spațioase, două piscine, restaurant, centru spa și wellness!
Str. Vicol, 48, Băile Herculane
Rating 9.3 din 267 recenzii!
Amplasat chiar în centrul stațiunii noi, lângă drumul principal, acest hotel oferă camere primitoare cu toate dotările necesare, mic dejun tip bufet, piscină exterioară și parcare privată!
Str. Castanilor, 2, Băile Herculane