Drumuri

Epice în România

Drumul Montan

Transfăgărășan

Conducând de-a lungul acestui drum unic și dramatic, avem parte de o experiență unică în viață, o furtună incredibilă de emoții și o înșiruire nesfârșită de momente grandioase. Pornim astfel într-o călătorie ce ne poartă spre înălțimile amețitoare ale Carpaților, admirând de-a lungul său culmi sălbatice, văi idilice, vârfuri îndepărtate, cascade învolburate sau lacuri serene. Considerat pe drept unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, Transfăgărășanul trece peste cei mai înalți munți ai țării, legând Țara Românească de Transilvania. Oferind o succesiune incredibilă de curbe strânse și porțiuni abrupte, precum și un număr impresionant de locuri splendide, această șosea se transformă într-o aventură complexă și completă. Pornind dinspre sud, la puțin timp după ce intrăm între munță, suntem întâmpinați de ruinele legendarei cetăți Poienari, agățată precar pe o culme deasupra văii. Continuând călătoria, urcăm rapid spre impresionantul baraj și lac Vidraru, ce înlănțuie puterea câtorva torente montane. De aici, Transfăgărășanul continuă să șerpuiască de-a lungul unei văi umbroase, ajungând într-un final la Piscul Negru, de unde începe ascensiunea incredibilă spre creasta Făgărașului. Trecând pe lângă o cascadă zgomotoasă ce pare să amenințe drumul și prin tunelul impresionant ce străpunge stânca, ieșim într-un final de partea cealaltă a munților, în apropierea lacului Bâlea. De aici, coborâm precipitat într-o serie nesfârșită de curbe incredibile. Într-un final, drumul devine mai pașnic, trecând pe lângă fabuloasa cascadă Bâlea și coborând prin păduri spre Țara Făgărașului. Pentru câteva ore de o intensitate teribilă, drumul ce îmbjânzește munții ne-a oferit șansa de a experimenta frumusețea sălbatică a Carpaților…

Transfagarasanul Fotografii 02
Transfagarasanul Fotografii 01

Drumul Montan

Transalpina

Încolăcindu-se peste culmile maiestuoase ale Carpaților și adesea atingând norii, acest drum spre înălțimi evocă bucuria pură a explorării, deschizând o poartă spre cele mai sălbatice peisaje ale acestor munți legendari și trezind emoții puternice în sufletul oricărui călător. Născut în timpul Primului Război Mondial dintr-o veche cale a transhumanței și o legătură arhaică între românii de cele două părți ale munților, drumul montan Transalpina este cel mai înalt din țară și unul dintre cele mai frumoase din lume. Realizând o legătură strânsă între două zone cu tradiții pastorale milenare, Transalpina mai este cunoscută și ce Drumul Regelui, fiind inaugurată de Carol al II-lea. Începând de la sud din orașul Novaci, drumul urcă pantele abrupte ale Parângului spre stațiunea montană Rânca, după care urmează o ascensiune și mai bruscă, încolăcindu-se spre Vârful Păpușa și spre Pasul Urdele, unde atinge cel mai înalt punct al său, la 2132 metri. De aici, începem să coborâm spre valea luxuriantă a Lotrului, admirând mereu panoramele sălbatice ale crestelor Parângului. Din vale, reluăm ascensiunea prin păduri dese de brad, ajungând la mirificul lac Oașa, cu a sa mănăstire ce pare să binecuvânteze pustietatea. Mai departe, după ce trecem de Tăul Bistra, urmăm valea tot mai largă a Sebeșului dintre munții Șureanu și Cindrel, până ajungem la primele sate de la poalele acestora, destinația finală fiind micul oraș Sebeș. De-a lungul călătoriei, avem șansa unică de a fi părtași la un spectacol unic și fascinant pe care natura ni-l oferă din abundență…

Scroll to Top