Glacial Lakes of the Carpathians

De sute și sute de ani, culoarul ce trece printre munții din centrul țării între Rucăr și Bran a fost principala legătură între românii de fiecare parte a Carpaților. Un vechi drum comercial însoțește această trecătoare ce adăpostește câteva dintre cele mai pitorești așezări omenești. Răsfirate pe culmile și dealurile semețe de la poalele Pietrei Craiului, satele Șirnea, Peștera și Măgura par să fie prinse în vraja unor vremuri mai simple, demult apuse. Cu toate că drumurile ce se încumetă să urce pantele abrupte ale colinelor sunt mai mereu călcate de călători, mai există și multe cotloane neștiute de mulți, mici colțuri de rai în care atmosfera profund rustică mai poate fi descifrată. Hoinărind prin Măgura, Peștera ori Șirnea, primim adesea darul unor peisaje impresionante, de la zidul ameșitor al Pietrei Craiului ce pare să ne acopere, până la aglomerația stâncoasă a Bucegilor din depărtare și de la mici turme de oi adunate pe lângă un adăpost fără vârstă până la grădinile luxuriante înconjurate de garduri de lemn și ornate cu câte o căpiță de fân.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This function has been disabled for Silviu-Florin Salomia | Photographer & Writer.

Scroll to Top