28
Horezu
și Împrejurimile
Ridicându-se ca o cetate albă pe valea idilică ce coboară din munți, capodopera arhitecturii brâncovenești este doar unul dintre refugiile spirituale ce călăuzește aceste meleaguri binecuvântate de la poalele Carpaților!
Lăsând în urmă valea Oltului, ne îndreptăm spre apus de-a lungul drumului de sub munții Olteniei, spre una dintre cele mai surprinzătoare destinații din această parte a țării. Trecând peste dealurile înverzite, întâlnim sate și mănăstiri vechi, înconjurate de peisaje mirifice. Curând dintre culmile domoale ale munților Căpățânii răsare o creastă înaltă și îngustă, o soră mai mică a Pietrei Craiului, pierdută parcă în marea verde a pădurilor din jur. Masivul izolat și sălbatic ne atrage spre înălțimi, de-a lungul cărărilor întâlnind pustnici și capre negre, dar și panorame memorabile. La poalele sale se întind sate pitorești și câteva mănăstiri legendare, niciuna mai semeață ca vechiul așezământ de la Hurezi.
Putem ajunge în aceaste locuri minunate de-a lungul drumului național 67, ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, în timp ce DN65C realizează legătura cu Craiova. La poalele munților din nordul Olteniei, orașul Horezu și zona din jur s-au impus de-a lungul timpului ca o destinație autentică, păstrătoare a unor tradiții unice. Recunoscut drept unul dintre cele mai importante centre de ceramică tradițională din țară, localitatea este printre cele mai vechi din regiune, dezvoltată mai întâi pe valea din jurul mănăstirii Hurezi, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu la sfârșitul secolului 17. În secolele următoare, vatra satului s-a mutat pe dealul din apropiere, devenind un centru comercial pe drumul transhumanței.
Începând cu anul 2012, ceramica de Horezu a fost inclusă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial, fiind un meșteșug tradițional unic. Cel mai adesea, olăritul de aici este o ocupație de familie, bărbații și femeile având roluri separate în producerea capodoperelor autentice. Caracterizată de varietatea formelor și coloritul viu al modelelor ceramice, multe fiind unice pentru această zonă, ceramica de Horezu creează un element de atracție deosebit al acestei destinații.
Nu se cunoaște perioada exactă a dezvoltării meșteșugului olăritului în satele din jurul Horezului, însă cel mai probabil această tradiție a existat din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind măiestria și complexitatea ceramicii produse aici. Putem admira produsele specifice în diverse magazine din Horezu, însă pentru a descoperi ceramica de Horezu autentică trebuie să vizităm atelierele meșterilor din satul component Olari. Simbolul acestei destinații tradiționale este Cocoșul de Hurez, element unic al produselor ceramice de aici, iar în prima duminică din luna iunie are loc Târgul Ceramicii Populare Românești.
În oraș mai putem admira câteva biserici vechi, însă cel mai important loc din apropiere este Mănăstirea Hurezi, un monument unic inclus pe lista patrimoniului universal UNESCO din anul 1995. Aceasta este situată în satul Romanii de Jos, la doar câțiva kilometri de oraș. O capodoperă reprezentativă pentru arta și arhitectura religioasă românească, a fost construită între 1690 și 1693, fiind ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea este un complex fascinant de structuri, având două curți interioare ce sunt înconjurate de ziduri puternice, asemenea unei cetăți medievale, reprezentând de asemenea cel mai mare așezământ monahal din țară.
Putem admira mai întâi biserica principală aflată în curtea interioară, aceasta fiind inspirată de arhitectura bisericii de la Curtea de Argeș. Deține însă și numeroase elemente unice, cum ar fi pridvorul în stil brâncovenesc susținut de 10 coloane superbe, sculptate în piatră. De asemenea, suntem impresionați de picturile originale în culori vii, de catapeteasma sculptată în lemn de tei poleit cu aur sau de frumoasele icoane din interior. Biserica conține și mormântul lui Constantin Brâncoveanu, însă acesta este gol, domnitorul fiind înmormântat într-o biserică din București.
În jurul bisericii descoperim un complex de clădiri și spații dispuse pe două niveluri, incluzând chiliile măicuțelor, capela din 1697 cu fresce superbe, impresionanta poartă de intrare de sub clopot și altele. Există și o bibliotecă interesantă înființată de ctitor, cu mii de cărți vechi și rare, precum și o colecție de icoane și obiecte bisericești valoroase. În jurul acestei curți principale, mai putem admira câteva alte biserici vechi, începând cu Biserica Bolniță, ctitorită de doamna Maria Brâncoveanu în 1696, situată la mică distanță spre est. La circa 50 metri spre nord, găsim Schitul Sfinții Apostoli, ctitorit de primul stareț al mănăstirii în 1698, în timp ce Schitul “Sfântul Ștefan” se află la mică distanță spre est, peste râu. O altă biserică veche din lemn poate fi admirată în partea de sud, iar tot acest ansamblu formează o cruce, cu mănăstirea în centru.
Caută Cazare în Horezu și Împrejurimi cu Booking.com!
Oriunde ne-am afla pe aceste meleaguri, suntem vegheați mereu de creasta singuratică a Masivului Buila-Vânturarița, care deși este cel mai mic parc național din țară, acoperind o suprafață de puțin peste 40 de kilometri pătrați, cuprinde o bogăție și diversitate uimitoare de peisaje. Ne oferă astfel oportunitatea de a descoperi locuri fermecătoare într-un areal destul de restrâns, începând cu traseul de drumeție uluitor ce urmează creasta înaltă și abruptă, cu priveliști ce adesea ne taie răsuflarea. Avem astfel în față o sarcină ce pare intimidantă, aceea de a urca cei aproape 1.000 de metri diferență de nivel față de văile înconjurătoare. Pentru a urma cel mai cunoscut traseu, începem din satul Bărbătești, urmând un drum forestier ce urcă pe vale câțiva kilometri, după care se transformă într-un traseu turistic solicitant.
Ridicându-se asemenea spinării unui dinozaur preistoric deasupra culmilor domoale din jur, masivul izolat atrage privirile călătorilor, inspirând respect și puțină neliniște, însă în același timp pare a-i chema pe cei temerari să îi cucerească creasta prăpăstioasă. Un paradis aproape ascuns, acest munte adună pe versanții săi abrupți capre negre și pustnici deopotrivă!
La jumătatea drumului, ne putem odihni la Mănăstirea Pătrunsa, ascunsă într-o poiană idilică. Comunitatea de călugări stabilită aici a construit în ultimele două secole mai multe căsuțe izolate în jurul celor două biserici. De la mănăstire, putem continua de-a lungul versantului, spre nord, pentru a ajunge la un alt schit izolat, sau putem urcă pentru încă 1-2 ore spre Curmătura Builei, un loc incredibil unde suntem răsplătiți cu panorame uluitoare ale văilor și munților din jur. Traseul de creastă spectaculos continuă spre nord-est, trecând peste vârfurile Buila și Vânturarița, la înălțimi de aproape 1.900 de metri.
Descoperim un alt loc binecuvântat la Schitul Pahomie, cu bisericuța sa pe jumătate ascunsă sub o stâncă, având în apropiere și o cascadă. Schitul a fost întemeiat prima oară în secolul 15, însă a stat mult timp părăsit, fiind reconstruit abia în secolul 20. Putem ajunge la acesta și urmând un drum neasfaltat ce pornește din satul Cheia și ne oferă posibilitatea de a explora Cheile Cheii, unul dintre cele mai frumoase și sălbatice canioane din țară. Pentru doar câțiva kilometri, pârâul tumultos se prăvălește peste stânci imense și printre pereții de stâncă înalți de peste 400 metri. Ajungem în acest loc izolat urmând un drum lung ce trece peste creastă printr-un tunel îngust sau urmând un traseu dificil și expus, cunoscut drept Brâna Caprelor. Câțiva kilometri mai la nord, mai există o vale mai puțin cunoscută, cu spectaculoasele chei Olănești sau Folea.
Parcul este foarte cunoscut de către alpinişti, aici existând 5 principale zone de căţărare, cuprinzând peste 150 trasee de diferite grade de dificultate. Zona Cheilor Cheii este cea mai cunoscută şi dezvoltată din punct de vedere al practicării escaladei, cu 76 trasee!
La limita sudică a masivului și a parcului național, între mănăstirile Bistrița și Arnota putem vizita Cheile Bistriței, scurte și înguste dar interesante, printre atracții fiind podul Reginei Maria, câteva peșteri și mici cascade. Puțin mai la nord de aici merită să explorăm și Cheile Costești, cu o lungime de 4 kilometri și de-a lungul cărora se află câteva mici izvoare minerale. Parcul Național Buila-Vânturarița este cunoscut și pentru biodiversitatea sa excepțională, cu o multitudine de habitate și specii importante, dintre care se remarcă mamiferele mari (urși, lupi, râși, cerbi, capre negre, jderi) și varietatea florală.
În extremitatea de sud a crestei impunătoare se înalță alte două mănăstiri uimitoare. La ieșirea din chei, râul Bistrița Vâlceană trece pe lângă vechea Mănăstire Bistrița, fondată în secolul 15 de o familie de boieri din regiune și refăcută de câteva ori de-a lungul veacurilor următoare. Din structurile vechi mai putem regăsi doar biserica bolniță, noua biserică în stil neogotic fiind construită în 1855. Mănăstirea este cunoscută ca fiind locul în care a fost tipărită prima carte de pe teritoriul României de către călugărul Macarie în anul 1508, precum și pentru păstrarea moaștelor Sfântului Grigore Decapolitul, aduse de la Constantinopol. Mai admirăm frumoasele picturi din biserica nouă, realizate de Gheorghe Tattarescu, catapeteasma sculptată, icoanele vechi și micul muzeu.
Pornim de la Mănăstirea Bistrița pe un drum local ce trece râul și urcă pantele muntelui pentru câțiva kilometri, ajungând la Mănăstirea Arnota. Ascunsă în spatele unor ziduri ca de cetate și înconjurată de peisaje captivante, a fost întemeiată de Matei Basarab între 1633-1634, ce a construit mica biserică pe locul unui lăcaș mai vechi. Cavourile domnitorului și ale tatălui său au fost aduse din alte locuri și amplasate în interiorul bisericii. Aceasta a fost reparată și lărgită de Constantin Brâncoveanu, iar picturile superbe au fost renovate, domnitorul donând și ușile sculptate în lemn de castan.
La doar câțiva kilometri sud de orașul Horezu, în satul Măldărești regăsim un alt ansamblu de clădiri istorice excepționale. Culele sunt monumente istorice și de arhitectură fascinante, apărute în Țara Românească prin secolele 18 și 19, fiind prezente și în alte țări. Unele erau și locuințe permanente pentru familiile mai înstărite, iar în vremuri de primejdie sau război constituiau adevărate fortărețe în miniatură, cu o mulțime de caracteristici defensive incluse în construcție. Clădiri impunătoare, acestea arată de obicei ca adevărate turnuri cu trei sau patru etaje, ziduri groase și metereze, uși masive și ferestre înguste, scări mobile și pivnițe cu fântâni, uneori având grupuri sanitare separate conectate prin poduri acoperite.
Cu mult timp în urmă, zeci de case-turn misterioase se ridicau printre dealurile din sud-vestul României, create pentru a-și apăra locuitorii în cazul unor atacuri. Martori tăcuți ai unor vremuri tulburi, majoritatea au pierit de-a lungul ultimelor trei secole, lăsând în urmă doar câteva monumente răzlețe, salvate miraculos!
Complexul Muzeal de la Măldărești cuprinde două dintre cele mai frumoase și bine conservate cule din țară. Cula Greceanu este considerată cea mai veche din România, datând de la începutul secolului 16 și fiind construită de familia de boieri Măldărescu, peste o fundație mai veche. De-a lungul timpului, a trecut prin câteva renovări, însă și-a păstrat în mare parte arhitectura originală. Cuprinde câteva trăsături interesante, inclusiv elemente de mobilier și decor vechi, precum și superbe picturi murale realizate de proprietara Olga Greceanu în 1934. Cula a fost utilizată pentru a filma scene din câteva filme populare, iar astăzi este parte a complexului muzeal de la Măldărești, deși situația sa legală este încă neclară.
Trecând în curtea de vizavi descoperim Cula Duca, o construcție mai nouă, dar la fel de impresionantă. A fost ridicată de aceeași familie Măldărescu în anul 1812, mai târziu fiind cumpărată de I.G. Duca, o personalitate a acelor timpuri. Acesta a construit și casa de vacanță din apropiere, începând să organizeze clădirile de aici într-un mic muzeu. Cula Duca are trei etaje, fiecare având câteva spații și camere interesante, inclusiv un pridvor la etajul superior și o anexă sanitară. Aproape de cele două monumente există și o biserică veche cu picturi splendide ce datează de la sfârșitul secolului 18. Alte atracții interesante din apropierea Horezu includ Trovanții de la Costești, Biserica 44 Izvoare, Peștera Liliecilor de lângă mănăstirea Bistrița sau Vârful lui Roman din munții Căpățânii. Din aceste locuri încântătoare ne îndreptăm spre culmile înalte ce apar spre apus, urcând spre tărâmul sălbatic și maiestuos al Munților Parâng…
Atracții și Experiențe
Locuri de Văzut și Lucruri de Făcut în Horezu și Împrejurimi
Mănăstirea Hurezi
Program vizitare: 8-20 (vara) / 9-17 (iarna)
Fiind una dintre cele mai importante așezăminte religioase din țară, Mănăstirea Hurezi este situată în satul Romanii de Jos, la doar câțiva kilometri de orașul Horezu. Este considerată unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură și artă românească medievală, precum și cea mai importantă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ansamblul mănăstirii Hurezi a fost inclus pe lista patrimoniului universal UNESCO începând cu anul 1993, fiind și unul dintre cele mai vizitate obiective din sud-vestul țării. A fost construită între anii 1690 și 1693, însă lucrările la restul structurilor au continuat și în anii de apoi. În veacurile ce au urmat, Mănăstirea Hurezi a trecut și prin evenimente tragice, mai importante fiind ocupația austriacă sau atacurile turcilor, ce au distrus și profanat monumentele. De-a lungul timpului, mănăstirea a fost unul dintre cele mai importante centre culturale ale Țării Românești, fiind recunoscut pentru traducerile și manuscrisele impresionante pentru acele vremuri. Biblioteca domnitorului, cu numeroase opere umaniste, era unică în acele vremuri și în această parte a Europei. Dacă până în anul 1872 a fost mănăstire de călugări, acum adăpostește o comunitate numeroasă de maici, fiind cel mai mare așezământ monahal din țară.
Complexul monastic impresionant se remarcă prin frumusețea și armonia arhitecturii, fiind alcătuit din biserica principală, înconjurată o primă incintă și alte lăcașuri de cult. În jurul acestora se desfășoară grădinile, livezile și câteva alte structuri, înconjurate la rândul lor de un zid din cărămidă. Incinta principală este formată din corpul de chilii, sala trapezei, paraclisul, turnul clopotniță și reședința domnească. Spre răsărit poate fi regăsită Biserica Bolniță ctitorită de doamna Maria Brâncoveanu în 1696, în timp ce spre apus, peste râul Bistricioara, se află Schitul „Sfântul Ștefan”, ctitorit de fiul domnitorului în 1703. La mică distanță spre nord se află Schitul „Sfinții Apostoli”, ce datează din 1698, iar la sud poate fi descoperită o biserică veche cu hramul „Sfinții Îngeri”, ce păstrează picturi vechi impresionante. În cadrul mănăstirii funcționează și un muzeu foarte interesant, ce pe lângă manuscrise și cărți rare din colecția domnitorului Brâncoveanu, sunt expuse și icoane sau obiecte bisericești valoroase.
Biserica mare a mănăstirii Hurezi este o capodoperă a stilului brâncovenesc, fiind asemănătoare celei de la Curtea de Argeș, însă cu multe elemente originale. Impresionează la exterior cele zece coloane ale pridvorului bogat ornamentate, fațadele cu panouri dreptunghiulare sau ancadramentul din marmură al ușii. În interior se remarcă mai întâi pictura murală excepțională, executată de meșteri greci între 1692 și 1694. Pe lângă scenele religioase, sunt pictate și portretele familiilor Brâncoveanu și Cantacuzino. De asemenea, tezaurul artistic este completat de catapeteasma din lemn de tei poleit, scaunul domnesc, policandrul, icoane vechi alte obiecte valoroase. Domnitorul a dorit ca acesta să fie locul odihnei veșnice, însă mormântul său este în continuare gol, fiind înmormântat la biserica „Sf. Gheorghe” din București. Dintre celelalte structuri, merită menționat Paraclisul construit în 1697, având o turlă octogonală armonioasă și picturi superbe păstrate excelent. În cadrul mănăstirii se află și biblioteca înființată de domnul Constantin Brâncoveanu, cuprinzând acum aproximativ 4000 de volume, inclusiv cărți și manuscrise foarte vechi de o valoare inestimabilă.
Orașul Horezu
Situat în sud-vestul României, în partea de vest a județului Vâlcea, micul oraș Horezu este cunoscut mai ales pentru tradiția ceramicii populare. Menționat pentru prima oară cu numele Hurezi încă din 1487, localitatea era deja un târg la sfârșitul secolului 18. A devenit oraș ăn anul 1968 și cuprinde câteva sate din jur, inclusiv Romanii de Jos, unde se află mănăstirea legendară Hurezi. Aceasta este inclusă în patrimoniul universal UNESCO, împreună cu „Ceramica de Horezu”, formând astfel o destinație culturală excepțională. Pe lângă acestea, în Horezu și mai ales în regiunea din jur se află multe alte atracții turistice interesante, cu numeroase mănăstiri, biserici vechi, monumente istorice, dar și obiective naturale fascinante.
O artă tradițională cu rădăcini adânci în istoria zonei, olăritul de la Horezu este atestat încă din secolul 15, fiind legat de mănăstirea Hurezi și de generațiile de meșteri din satul Olari, aflat în partea de nord a orașului actual. Apreciată pentru autenticitate și expresivitate, ceramica tradițională de Horezu se remarcă prin nuanțele specifice și prin multitudinea de simboluri folosite, între care se remarcă „Cocoșul de Hurez”. Acesta este și numele celui mai mare târg de ceramică din țară, ce se desfășoară aici încă din 1971. Călătorii ce doresc să descopere tainele acestei ocupații tradiționale fascinante pot merge în satul Olari, unde mai există mulți meșteșugari recunoscuți pentru talentul lor, multe case având adevărate ateliere autentice, dar și mici expoziții în aer liber. Pe lângă mănăstire și ceramică, în Horezu se mai află câteva monumente interesante, începând cu Biserica din Târg, construită între 1800-1804 și păstrând frumoase picturi murale. Alte biserici vechi jur includ Biserica „Sfinții Voievozi” și „Sfântul Vasile” – Covrești (1826), Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” (1659), Biserica din Urșani (1800) și altele.
Masivul Buila-Vânturarița
Parte a munților Căpățânii din partea central-sudică a Carpaților Meridionali, masivul Buila – Vânturarița are un caracter aparte. Acesta se evidențiază pregnant în peisaj, atât prin relieful specific, cât și geologia aparte. O creastă calcaroasă înaltă de până 1900 de metri și lungă de aproximativ 14 kilometri, aceasta domină culmile mult mai joase din jur. Creasta principală este cuprinsă între Cheile Costești în sud și Cheile Cheii în nord, masivul cuprinzând și muntele Arnota între cheile Bistriței și cheile Costești, respectiv muntele Stogu între cheile Cheii și cheile Olănești. Aceste văi (Bistrița Vâlceană, Costești, Otăsău, Cheia, Olănești) sunt și principalele căi de acces spre creastă și spre parcul național ce a fost creat pentru a proteja peisajele unice și biodiversitatea extraordinară din această destinație. Cu o suprafață de puțin sub 42 de kilometri pătrați, reprezintă cel mai mic parc național din țară, însă în interior cuprinde un număr și o varietate impresionantă de atracții și peisaje uimitoare. Pe lângă cheile Bistriței, Cheii, Olănești și Costești sau mănăstirile Bistrița, Arnota, Pătrunsa și Pahomie, în masivul Buila – Vânturarița mai pot fi descoperite o mulțime de peșteri (Liliecilor, Urșilor, Pagodelor, Arnăuților, Lacul Verde), avene, arcade naturale, cascade, hornuri, stânci ascuțite și altele. Cu zeci de habitate diferite și o varietate deosebită a speciilor de plante și animale, parcul național este o destinație naturală excepțională. Dintre plante, se remarcă speciile rare de tisă, crin de munte, floare de colț, papucul doamnei, clopoțel de munte, precum și câteva specii endemice sau cele 28 de specii de orhidee. Fauna din parcul național este reprezentată în primul rând de mamifere ca ursul brun, lupul, râsul, capra neagră, cerbul, jderul, bursucul și altele. Se remarcă de asemenea numărul mare de lilieci și de păsări, multe specii fiind protejate.
Trasee de Drumeție
În parcul național Buila-Vânturarița sunt amenajate câteva trasee de drumeție spectaculoase, începând cu Traseul de Creastă (bandă roșie – neomologat), o aventură fascinantă dar foarte grea și pe alocuri periculoasă. Porțiunea cuprinsă între Șaua Ștevioara și Curmătura Oale (creasta nordică) este considerată printre cele mai dificile sectoare de creastă din Carpații Românești, cu mai multe pasaje tehnice și posibile probleme de orientare. Una alt traseu fermecător (dreptunghi roșu) leagă mănăstirea Bistrița de schitul Pahomie pe la poalele masivului, având și câteva variante de a urca spre creastă. Dintre acestea, cel mai cunoscut și interesant este traseul (punct galben) ce pornește de la mănăstirea Pătrunsa spre Curmătura Builei, unde se află un refugiu turistic. Alte trasee mai puțin tranzitate fac legătura între satele din jur și cele mai importante destinații din parcul național Buila Vânturarița (Mănăstirea Pătrunsa, Schitul Pahomie, Curmătura Builei, Cabana Cheia).
Mănăstirea Bistrița
Menționată documentar încă din anul 1494, mănăstirea a fost ctitorită e boierii Craiovești și este una dintre cele mai vechi și importante din Țara Românească. Câțiva ani mai târziu, marele ban Barbu Craiovescu aduce aici moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Constantinopol. Acesta reface așezământul după 1509 cu sprijinul lui Neagoe Basarab, iar din acele vremuri timpurii se mai păstrează biserica Bolniță (1520), cu fresce interioare superbe și elemente brâncovenești ulterioare. Domnitorul Constantin Brâncoveanu repară mănăstirea și îi dăruiește multe obiecte de valoare, inclusiv clopotul mare și icoane. Mănăstirea Bistrița a fost multe secole un centru cultural important din Țara Românească, conform unor istorici fiind locul unde a fost tipărită prima carte din țară (Liturghierul Slavon al călugărului Macarie), dar și cunoscuta lucrare „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Afectată de un cutremur și de trecerea timpului, mănăstirea este refăcută de către Gheorghe Bibescu și Știrbei Vodă, biserica mare fiind sfințită în anul 1855. Cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, aceasta este o structură monumentală, având picturi interioare impresionante, realizate de Gheorghe Tattarescu. Începând cu anul 1948, devine mănăstire de maici, iar câțiva ani mai târziu este desființată, renăscând abia după Revoluția din 1989.
În jurul acesteia se mai păstrează și câteva biserici vechi ale unor foste schituri, prima dintre acestea putând fi observată ușor pe o stâncă de cealaltă parte a râului. Schitul Păpușa a fost ctitorit în secolul 17, însă considerând inscripțiile în slavonă din pictura bisericii, este probabil ca aceasta să fi fost clădită pe fundațiile unui lăcaș mai vechi. Cândva înconjurată de chilii, mica biserică cu arhitectură armonioasă păstrează pictura veche și catapeteasma de mare valoare artistică. La mică distanță spre sud poate fi descoperită și biserica fostului schit Peri, ce și-a păstrat în mare parte aspectul original de la 1689. În apropiere se află cimitirul, dar și locul în care au fost înmormântați luptătorii anticomuniști din Costești uciși în anul 1949. La câțiva kilometri distanță, în satul Pietreni se poate descoperi biserica schitului Subpiatră, acum cunoscut ca Schitul 44 Izvoare. Construit în anul 1710 pe locul unui lăcaș mai vechi, acesta păstrează biserica în stare aproape originală, vechile picturi, turnul clopotniță și o parte dintre fostele ziduri. La fel de interesante sunt și micile biserici rupestre din Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul (Peștera Liliecilor), aflată în stânca de deasupra mănăstirii Bistrița. Bisericile „Ovidenia” și „Sfinții Arhangheli” au fost amenajate de călugări de la mănăstire în veacurile trecute (sec. 15-17), păstrând picturi și icoane vechi.
Mănăstirea Arnota
Chiar dacă se consideră că domnitorul Matei Basarab și soția sa au fost ctitorii așezământului de la Arnota în 1637, există și păreri ale cercetătorilor că biserica de aici precedă domnia acestuia. Conform unor relatări documentare, aici exista deja un schit de lemn atribuit boierilor Craiovești, urmașii acestora fiind posibili ctitori ai bisericii de zid, ce a fost apoi reparată, pictată și înzestrată de domnitor și urmașii săi. Oricare ar fi adevărul istoric și legendele ce înconjoară acest loc binecuvântat, mănăstirea Arnota este o destinație fascinantă și printre cele mai frumoase așezăminte religioase din țară. Este amplasată într-un cadru natural pitoresc, pe înălțimile sudice ale masivului Buila-Vânturarița (840 metri altitudine), la aproximativ 5 kilometri de satul și mănăstirea Bistrița. Importanța mănăstirii este dată atât de faptul că aici se află mormintele domnitorului Matei Basarab și ale tatălui său Danciu, cât și de relicvele sfinte dăruite lăcașului de către familia acestuia. Uimitor de modestă pentru o necropolă domnească, biserica are formă tipică a unui triconc sârbesc, pridvorul fiind cel mai probabil o extindere ulterioară ce s-ar datora boierului Preda sau lui Constantin Brâncoveanu. Pictura în frescă de la Arnota este considerată o capodoperă a artei religioase, fiind atribuită în mare parte lui Stroe din Târgoviște și datând de la mijlocul secolului 17. Pe lângă scenele religioase, se remarcă tabloul votiv al familiei domnitorului Matei Basarab. Acestea nu sunt singurele comori pe care mănăstirea Arnota le-a avut sau le păstrează încă, o icoană foarte veche și catapeteasma aflându-se acum la Muzeul de Artă din București. Vizitatorii mai pot admira ușile sculptate din vremea lui Constantin Brâncoveanu și mormintele vornicului Danciu și al domnitorului Matei Basarab, cu lespedea superbă din marmură albă. În jurul bisericii se află alte structuri, construcții realizate în veacurile ce au urmat întemeierii.
Complexul Muzeal Măldărești
Program vizitare: 10-18 (vara) / 9-17 (iarna) / Lunea Închis | Bilete: 10 lei/adult
Situat la doar câțiva kilometri sud de orașul Horezu, satul Măldărești păstrează o adevărată comoară istorică și arhitecturală, reunită astăzi în cadrul unui complex muzeal fascinant. Compus din Cula Greceanu, Cula Duca și casa memorială I.G. Duca, ansamblul oferă o experiență de călătorie memorabilă. Monumente uimitoare ale unor veacuri trecute, culele sunt construcții reprezentative din Oltenia și vestul Munteniei, specifice zonei balcanice. Acestea combină locuințele mai înstărite ale unor boieri locali cu necesitățile defensive ale vremurilor, adesea asemănându-se unor adevărate turnuri de apărare. Cula Greceanu a fost construită cel mai probabil în secolul 16, fiind extinsă două secole mai târziu. Deținută inițial de familia Măldărescu, aceasta a ajuns apoi în proprietatea familiei Greceanu. Construcția cu influențe brâncovenești are două etaje, pivnița de la parter fiind ușor adâncită și neavând comunicare cu restul construcției. Protejat de o ușă și o scară de lemn, primul etaj cuprinde pridvorul larg și câteva încăperi mici, dintre care una era ascunzătoare în caz de primejdie. Fosta cameră de primire de aici a fost decorată cu fresce interesante de pictorița Olga Greceanu. Etajul următor prezintă de asemenea un pridvor și două camere amenajate mai recent în locul unui pod. În apropiere, Cula Măldărescu, ce este cunoscută acum drept Cula Duca, datează din anul 1812 și a fost ridicată de Gheorghiță Măldărescu. Clădirea impunătoare are formă dreptunghiulară și două etaje, la parter existând o intrare prevăzută cu o ușă masivă din lemn. La etajele superioare există câteva încăperi ce păstrează atmosfera epocii în care au fost construite, cu mobilier și decoruri tradiționale autentice. Monumentul a fost cumpărat în anul 1910 de către Ion Gheorghe Duca, prim ministru al României în perioada interbelică. Acesta a început organizarea unei colecții muzeale etnografice în interiorul clădirii, construind în apropiere și o casă de vacanță în stil tradițional ce astăzi funcționează drept casă memorială a omului politic. Complexul a fost folosit și ca platou de filmare pentru mai multe filme românești cunoscute.
Alte Descoperiri Interesante
Locuri și activități mai puțin cunoscute în Horezu și Împrejurimi
Cheile Bistriței
Începând chiar de lângă Mănăstirea Bistrița, cheile au o lungime de aproximativ 2 kilometri și cuprind peisaje spectaculoase, cu versanți verticali ce uneori se apropie la doar câțiva metri deasupra râului tumultos. Chiar la intrarea în chei se află Podul Reginei Maria dar și câteva cruci din piatră, dintre care cea mai impresionantă are 5 metri înălțime, fiind sculptată chiar în stâncă. De asemenea, în acest areal sunt zeci de peșteri, câteva fiind mai interesante pentru turiști. Peștera Liliecilor mai este cunoscută și ca Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, fiind amplasată în versantul de la intrarea în chei. În interiorul acesteia se află două mici biserici amenajate de pustnici încă din secolul 16. Pe lângă acestea, peștera are o lungime de aproximativ 250 de metri și o faună cavernicolă bogată, formată în principal din lilieci, de unde și numele. La aproximativ 1 kilometru distanță prin chei se poate ajunge și la Peștera Urșilor, remarcându-se prin intrarea monumentală și prin fosilele de urs de peșteră descoperite aici, pe lângă urme ale locuirii sale din cele mai vechi timpuri.
Mănăstirea Pătrunsa
Amplasată la poalele masivului Buila – Vânturarița, la aproximativ 7 kilometri de satul Bărbătești, mănăstirea cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” poate fi vizitată urmând drumul forestier din sat spre nord, apoi continuând pe un traseu de drumeție. Așezământul a fost organizat mai întâi în anul 1740 de către episcopul Clement al Râmnicului, fiind refăcut apoi în secolul 18 și părăsit din nou la începutul secolului 20. Structurile actuale datează în mare parte din secolele 19 și 20, biserica veche păstrând picturi în stil brâncovenesc cu influențe populare, în timp ce biserica nouă a fost construită recent. Locuințele călugărilor sunt răspândite prin poienile fermecătoare din jur.
Mănăstirea Pahomie
Printre cele mai izolate, dar și fermecătoare așezăminte religioase din țară, mănăstirea este situată la baza peretelui stâncos impresionant al masivului Buila-Vânturarița, fiind înconjurat de natura sălbatică a parcului național. Se poate ajunge în acest loc fie urmând drumul forestier ce pleacă din satul Cheia și urmează valea cu același nume, fie de-a lungul unui traseu de drumeție ce începe din Bărbătești și trece pe la Mănăstirea Pătrunsa. Începuturile schitului de la Izvorul Frumos par să fie pe la începutul secolului 16, fiind legat de numele unui monah Pahomie și al lui Sava Haiducul. Multe decenii părăsit și degradat, schitul a fost reparat în forma sa originală abia în anul 1952. Biserica construită parțial într-o stâncă și în apropierea unei cascade fermecătoare, este cu adevărat impresionantă prin locația sa unică.
Cheile Cheii
Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Carpații Românești este ascuns în extremitatea de nord a masivului buila Vânturarița. Despărțind creasta calcaroasă impunătoare, pârâul Cheia a creat un sector de chei extrem de sălbatice, chiar dacă destul de scurte (1 kilometru). Destul de greu accesibile, Cheile Cheii pot fi admirate fie dinspre sud urmând un traseu aerian dificil, cunoscut ca Brâna Caprelor, fie dinspre nord, pe un drum forestier lung ce ajunge în apropiere de Cabana Cheia. O destinație fascinantă și complexă, cheile sunt caracterizate de versanți înalți și abrupți, de torentul vijelios ce uneori crează cascade splendide, de câteva peșteri ce ascund comori nebănuite (Peștera Pagodelor, Peștera cu Lac), de trasee de escaladă, dar și de prezența frecventă a caprelor negre.
Vârful lui Roman
O adevărată stațiune montană în devenire, Vârful lui Roman reprezintă o destinație fascinantă din munții Căpățânii. Accesul spre această zonă se realizează pe două drumuri locale ce încep din satele Romanii de Sus sau Vaideeni, distanța față de Horezu fiind de aproximativ 20 de kilometri. Amplasată la altitudinea de aproximativ 1700 de metri, destinația include câteva cabane și pensiuni, o pârtie de schi sezonieră cu un telescaun, dar și panorame spectaculoase ale culmilor și văilor înconjurătoare. De asemenea, călătorii pot vizita și Mănăstirea Alina Maria, construită între 2011 și 2014 de un om de afaceri din Sibiu în amintirea fiicei sale.
Trovanții de la Costești
Un adevărat muzeu în aer liber, acest loc uimitor este amplasat în satul Costești, chiar lângă drumul național 67, ce leagă Horezu de Râmnicu Vâlcea. Chiar dacă are o suprafață de doar puțin peste 1 hectar, rezervația geologică cuprinde un număr și o varietate deosebită de trovanți, formațiuni unice formate prin procese specifice în decursul a mii de ani. Cu forme și dimensiuni diverse, trovanții de la Costești au apărut la suprafață prin exploatarea carierei de nisip de aici, alții fiind încă îngropați în faleza din partea de nord, uneori ploile sau alunecările de teren dând naștere unora noi.
Rezervația Rădița - Mânzu
O zonă naturală foarte izolată și sălbatică, rezervația mixtă este amplasată în bazinul superior al râului Olănești, aparținând de munții Căpățânii, la est de culmea Buila-Vânturarița. Cu o suprafață de 10 hectare, rezervația Rădița – Mânzu este caracterizată de un relief specific și spectaculos, dar și de o bogată biodiversitate.
Valea Luncavăț
O zonă deosebit de sălbatică, dar mai puțin cunoscută de călători, Valea Luncavățului poate fi explorată de-a lungul unui drum forestier încântător ce începe din satul Vaideeni. După mai bine de 15 kilometri de-a lungul văii, admirând cascade, stânci înalte și păduri tot mai dese, se poate ajunge la micul lac artificial Balota, în aminte existând și o zonă fermecătoare de chei.
Recomandări Cazare
Cele mai bune unități de cazare din Horezu și Împrejurimi
Rating 9.9 din 14 recenzii!
Situată în satul Măldărești, aproap de complexul culelor, această pensiune oferă camere rustice cu toate dotările, lounge comun, terasă și grădină extinsă, dar și opțiunea de mic dejun!
Strada Ciupa 10, Măldărești
Rating 9.8 din 121 recenzii!
Amplasat în centrul satului Costești, la câțiva kilometri de Horezu, această pensiune tradițională oferă cazare în camere cu decor rustic fermecător, un restaurant apreciat, lounge comun și grădină!
Strada Brazilor 26, Satul Costești
Rating 9.1 din 286 recenzii!
Amplasată într-o zonă linistită din orașul Horezu, această pensiune oferă camere spațioase și primitoare, lounge și bucătărie comună, terasă, bar și loc de joacă!
Strada N. Bălcescu 29, Horezu